Coroziunea atmosfrică este procesul de coroziune cel mai vizibil: ruginirea podurilor, înverzirea acoperişurilor din cupru sau a aliajelelor acestuia, modificarea culorii suprafeţei metalice a statuilor…sunt câteva dintre aspectele cotidiene.
Dacă în viaţa de zi cu zi pierderile datorate coroziunii sunt în primul rând de natură economică, în ceea ce priveşte monumentele/statuile sau elementele decorative de feronerie, coroziunea atmosferică conduce iniţial la diminuarea valorii estetice.
Ulterior, prin evoluţia procesului de coroziune, pot surveni pierderi de metal, diminuarea rezistenţei mecanice, în fază finală, pierderea iremediabilă , respectiv colaps.
În funcţie de mediul, se disting patru tipuri de bază de coroziune atmosferică: din zona industrială, din zona rurală, din spaţii închise şi din mediul marin. În realitate, o demarcaţie strictă între aceste tipuri nu există, mai mult, pot fiinţa poluanţi corozivi particulari, accidentali sau condiţii locale.
Atmosfera mediului industrial este automat asociată cu poluarea datorată combustiei (cărbuni naturali sau combustibili fosili), respectiv cu prezenţa compuşilor de sulf precum dioxidul, SO2 şi ai oxizilor de azot. Dioxidul de sulf este precursorul ploii acide. Oxidul amintit , în prezenţa umidităţii atmosferice (ceaţă, rouă,ploaie) generează un acid, H2SO3, în care sulful este în stare de oxidare (+4), şi care este transformat (prin procese catalitice) în acid sulfuric, H2SO4, unde sulful prezintă stare de oxidare superioară, (+6) stabilă. Particulele de acizi formaţi în atmosferă sunt antrenate de picuri de ploaie care cad spre sol sub forma de ploaie acidă şi care formează o peliculă corozivă pe suprafeţele expuse.
Un poluant mai corosiv este clorura. Aceasta este întâlnită, în mod natural, în proximitatea mediului marin. În astfel de zone, vântul poartă şi mici particule de săruri din mediul marin, săruri care se depun prin evaporarea apei, rezultând cruste foarte corozive pentru suprafeţele suport.
În mediul rural, atmosfera este mai puţin poluată, ceea ce nu exclude total acţiunea corozivă. Alternanţa zi-noate şi cea a anotimpurilor, sunt însoţite de fluctuaţii ale temperaturii şi ale umidităţii aerului. Cunoscuta inter-relaţie dintre cei doi factori determină condensări repetate, respectiv condiţii optime de desfăşurare a coroziunii electrochimice. Acest proces este accentuat în mediul tropical, arid, unde chiar dacă plouă rar, diferenţa de temperatură a aerului între noapte şi zi este foarte mare, şi condensările se desfăşoară firesc, efectul corosiv putând fi observat cu precădere în zonele umbrite, ascunse razelor solare.
„Indoor”, în spatele uşilor închise, deci în spaţii închise, în încăperi, procesele corozive datorate interacţiunii factori atmosferici-obiecte, în speţă, suprafeţe metalice, pot fi ţinute sub control. Stagnarea aerului, lipsa de aerisire, nu este o măsură de diminuare al riscului de desfăşurare ale proceselor corozive! Prevenţia, respectiv măsurile de conservare preventivă pot asigura un mediul cu risc de coroziune diminuat şi controlabil, atât cât tehnica şi posibilităţile financiare ale momentului le permit.
Coroziunea atmosfrică este procesul de coroziune cel mai vizibil: ruginirea podurilor, înverzirea acoperişurilor din cupru sau a aliajelelor acestuia, modificarea culorii suprafeţei metalice a statuilor…sunt câteva dintre aspectele cotidiene. 
Dacă în viaţa de zi cu zi pierderile datorate coroziunii sunt în primul rând de natură economică, în ceea ce priveşte monumentele/statuile sau elementele decorative de feronerie, coroziunea atmosferică conduce iniţial la diminuarea valorii estetice. 
