Coroziunea metalelor

    Coroziunea metalelor are semnificaţie nu doar în tehnologie şi economie ci şi în conservarea artefactelor din metal, de provenienţă arheologică sau artistică, aparţinând muzeelor sau colecţiilor particulare, depozitate, expuse în spaţii închise sau în aer liber. Pentru a proteja metalul de  interacţiunea cu  mediu sau pentru a bloca procese de coroziune deja instalate, trebuie să ştim: ce se întâmplă, de ce şi cum. Prin urmare sunt necesare o serie de cunoştinţe din varii domenii: chimie, metalurgie, electrochimie,  ...fără de care aspectele coroziunii la interfaţa metal-mediu, nu pot fi înţelese. 
     În paralel cu avansarea procesului de coroziune, obiectul îşi modifică proprietăţile/caracteristicile mecanice, fizice, chimice. Dacă iniţial transformările nu sunt sesizabile, ulterior, se pot constata şi cu ochiul liber: modificări de culoare şi rugozitate a suprafeţei; deplasarea suprafeţei originare datorită straturilor de produşi de coroziune aderenţi formaţi; apariţia de fisuri, crevase, desprinderi; colaps (în faza finală).    Există situaţii când produşii de coroziune rezultaţi sunt compacţi, aderenţi, constituind aşa numita „patină nobilă„  care conferă stabilitate, autenticitate şi un efect estetic crescut bunului cultural/artefactului în cauză. Artefactele realizate din aliaje ale cuprului sunt cele mai ilustrative în acest sens. 
      Înainte de intervenţie, artefactul este examinat şi cercetat pentru: caracterizarea coroziunii (activă sau nu, întindere, gradul de afectare a structurii metalice), analizarea calitativă şi cantitativă a produşilor de coroziune,  a metalului, evidenţierea informaţiilor mascate (ex: detalii de tehnologie, decorări metalice îngropate în produşi de coroziune, etc.). Corelarea rezultatelor, raportarea lor la evoluţia tehnologiilor pot conduce la rezolvarea unor probleme de datare şi autentificare. Analizele se efectuează prin metode complementare nedestructive sau microdistructive. Metoda de analizare aplicată este în funcţie de: scopul cercetării, gradul de mineralizare a metalului, eficienţă şi performanţele metodei.
     Coroborarea rezultatelor cercetării artefactului cu stăpânirea metodelor de restaurare pot fi garanţia unei intervenţii optime. Fiecare artefact pune probleme specifice de rezolvat/tratat şi trebuie tratat ca atare.
     Artefactului tratat i se întocmeşte un dosar de restaurare, în care sunt reunite/consemnate: documentaţia fotografică, rezultatele examinărilor/analizelor, intervenţiile aplicate, controalele periodice efectuate. 
     „Viaţa”artefactului va depinde în continuare (după  intervenţiile de conservare curativă şi restaurare) de asigurarea măsurilor de conservare preventivă.
    Spiritul de observaţie, discernământul, dexteritatea manuală, simţul artistic, stăpânirea în egală măsură a cunoştinţelor de factură umană, artistică şi a celor de natură ştiinţifică, tehnică, definesc restauratorul actual.    
       Standardizarea, generalizarea, bagatelizarea şi dilentatismul(!!!) pot constitui abordări minimalizante perfide, în detrimentul recuperării informaţiilor discrete dar valoroase, unice uneori şi pe care artefactele nu le dezvăluie oricărui diletant. Acesta este răsplata profesionistului ! (vezi www.acrro.ro/patrimoniu/metal).
           Acesta este un preambul la seria de materiale ce vor fi postate cu privire la coroziunea artefactelor