Cetatea Oradea. Carte I/cuvânt înainte

   CUVÂNT  ÎNAINTE

   Noţiunea de Cetate a Oradiei  s-a insinuat în mintea noastră prin două clişee: primul, legat de aspectul, degradarea accelerată a clădirilor existente în perimetrul respectiv; al doilea privind şantierele arheologice desfăşurate după anul 1991.

   Trecînd peste evidenţa construcţiilor şi spectacolul săpăturilor arheologice, volumul de faţă vă propune să priviţi Cetatea Oradea prin intermediul caleidoscopului conservării artefactelor din metal. În urma săpăturilor arheologice au fost scoase la lumină numeroase obiecte (artefacte), întregi sau fragmentare, din ceramică, metal, piatră, sticlă, os, piele, mărturii ale unor existenţe şi măreţii apuse.

Cercetarea şi valorificarea acestui patrimoniu mobil nu încetează odată cu ieşirea lui din câmpul de interes  al istoricului sau arheologului, ci se continuă prin studiul stării de conservare, ca etapă premergătoare a intervenţiilor. În general, conservarea-restaurarea artefactelor,  proces menit să asigure păstrarea în timp a mărturiei materiale, este un demers desfăşurat discret, anonim. Prin acest volum încercăm să devoalăm acest proces şi să-l ilustrăm prin artefacte din metal, prefigurând astfel punţi cognitive, şi de ce nu, emoţionale,  peste timp, cu trecutul Cetăţii Oradea.

Materialul este organizat în trei capitole, aparent independente. Fiecare, sau  oricare dintre capitole poate fi, sau nu, citit! Este opţiunea celui care are cartea în mână! Dar expunerea în ordinea dată are o logică, şi anume, face mai accesibilă înţelegerea capitolului următor.

Primul capitol este cel mai greu de lecturat, întrucât în el se explică modul în care metalele constituiente ale artefactelor sunt distruse (corodate) în sol. Procesul este de natură electrochimică, implicând fenomene şi termeni chimici. Cunoaşterea, realizată prin studiul metalelor şi a formelor lor de degradare (coroziune), presupune acomodarea cu astfel de noţiuni. Transformările materiei, a metalului în acest caz, trebuie observate, urmărite şi interpretate. O conservare durabilă este asigurată de paşii ce o preced, şi anume de o corectă, şi argumentată diagnosticare a stării de degradare a artefactului. Dacă faceţi parte dintre cei 90 % pentru care chimia este sinonimă cu alergia, citiţi pe diagonală, sau...treceţi la capitolul următor.

Capitolul al doilea reflectă fidel subtitlul cărţii şi gestionează informaţii legate de cele peste 700 de artefacte din metal,  provenind din campaniile arheologice 1991-2001. Sunt ilustrate cazuri reprezentative pentru diferitele grade de mineralizare ale structurilor metalice (fier, cupru, argint).

Maniera în care piesele arheologice conservate au fost valorificate este ilustrată în capitolul al treilea. 

Intreprinderea de faţă nu este o lucrare de conservare, nici de chimie sau de popularizare a ştiinţei, ci câte puţin din fiecare. Volumul constituie parte a tezei de doctorat în chimie „Studiul metalului în arheologie şi conservare” susţinută anul în 2004. Am încercat evitarea utilizării unui vocabular gratuit savant, laconic, în termeni de strictă specialitate, în favoarea unuia literar, mai accesibil, şi prin urmare, fenomenele au fost, cât de cât, „povestite”. Ne dorim ca volumul să ilustreze caracterul ştiinţific, multidisciplinar şi interdisciplinar al conservării.