Cum se confecţionează manufacturier pantofii, încălţămintea
în general, se poate studia, încă se mai poate studia, în atelierele sau
întreprinderile mici şi mijlocii funcţionale în prezent. Este un punct de
plecare, un start, şi în egală măsură, poate fi un finiş, un reper de comparare
a informaţiilor din iconografia, ilustraţiile medievale şi materialul
arheologic descoperit. Majoritatea fragmentelor de piele descoperite în Cetatea
Oradea provenea de la încălţăminte, în consecinţă, pentru înţelegerea modului
în care a fost confecţionată era nu doar
utilă ci chiar necesară o prezentare minimală a etapelor de manufacturare.
2.2 Părţile constitutive ale unui pantof
Pantoful, încălţămintea în general, este un ansamblu.
Componentele (Fig.16) sale majore sunt: faţa , alcătuită din căpută
şi carâmb şi talpa.
Fig. 16 Componentele unui pantof de bărbaţi
1-căputa; 2-carâmb; 3-cusătură laterală
4-barete de fixare; 5-răscroială pantofului
Căputa este componenta din
partea din faţă, cea pe care o putem vedea în mod direct atunci când suntem
încălţaţi. Poate fi alcătuită din una sau mai multe bucăţi, în funcţie de
model. În general este componenta pe care se realizează sistemul de închidere
(şireturi, capse, etc.) şi care poate implica tăieturi, decupaje, întărituri
aferente. Căputa este cel mai frecvent component decorat. Modalităţile de
creştere a efectului estetic sunt multiple: de la cusături, la şuviţe sau fâşii
de material aplicate, broderii, catarame, geme integrate artistic în căpută.
Croiul din mai multe elemente, decuparea de material, modalitatea de asamblare,
toate aceste operaţiuni pot contribui la transformarea unui produs util în
unul artistic, aflat în strânsă
concordanţă cu moda vestimentară a epocii.
Carâmbul. Astfel este denumită
partea încălţămintei care îmbracă/înconjură călcâiul. Maniera de realizare a
acestuia a evoluat în decursul timpului în funcţie de posibilităţile tehnice,
abilităţile manuale sau ingeniozitatea meşterului. Dacă iniţial încălţămintea
se realiza dintr-o singură bucată de material, ulterior a devenit
di-componentă. Căputa şi carâmbul erau croite dintr-o singură bucată de piele
şi această componentă era cusută de talpă. Ulterior carâmbul a fost croit
separat din una, două elemente. Pentru susţinerea mecanică a carâmbului se
foloseşte ştaiful. Dacă în prezent acesta se aplică între piele şi căptuşeală,
în trecut el era cusut pe interior. Faţa pantofului este dublată de o
căptuşeală. Pielea subţire utilizată la pentru căptuşire se numeşte meşină[1].
Talpa. În sens restrâns al
cuvântului, talpa este componenta încălţămintei prin care se realizează
contactul direct cu solul. În realitate, în funcţie de tipul/modelul
încălţămintei, talpa este alcătuită[2]
din mai multe elemente:
- talpa exterioară
(cea care vine în contact cu solul)
- glenc şi acoperitor de glenc. Glencul este o lamelă
întăritoare (în general metalică) care susţine bolta din talpa piciorului.
Acoperitorul de glenc este un element constitutiv care se aplică peste glenc şi
acoperă aproximativ 2/3 din dimensiunea tălpii a cărei formă o are
- branţul este talpa
interioară (dar care nu vine în contact direct cu talpa piciorului)
- acoperitorul de branţ este elementul interior (ataşat
peste branţ) care vine în contact cu piciorul
- rama. Există modele care au ataşată între faţa
încălţămintei şi talpă, o fâşie de material ce urmăreşte conturul. Acesta este
numită ramă. Ea este cusută de talpa interioară şi de talpă exterioară. În
evoluţia manufacturării încălţămintei apariţia ei fost semnalată în secolul al
XIV-lea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu